De Cremene -

Stâncă sunt, o stâncă ce arde

Jar nestins, ferecat

Văpaie-mpietrită, esenţă de flăcări

Luceafăr adânc îngropat

Puţini vor cunoaşte povestea din piatră

Ce-o spun pâraie ce curg

Şi-amnarul ce-aprinde iasca uscată

Născând un foc viu în amurg

De ani fără număr pe umeri ţin codrii

Iar tălpile mele-n străfund odihnesc

Ploaia mă spală, mă mângâie norii

Văd regi pierind şi alţii cum cresc

De-o seamă-s cu timpul, sunt cremene

De cremene, nestrămutat

Nici moartea nu-mi ştie'ncă numle

De cremne, neîndurat

Anii or trece, eu voi îndura

Din munte şi timp sunt făcut

Sub soare-arzător, sub gheaţa cea rece

În vântul ce zboară pierdut

Nimic nu mă schimbă-nafar' de uitare

Când paşii spre munte s-opresc

Dar singur rămas în a mea nemurire

'Nainte prin veacuri privesc

Sono una roccia, una roccia ardente

Ignifugo, sicuro

Fiamma pietrificata, l'essenza delle fiamme

Luceafăr profondamente sepolto

Pochi conosceranno la storia in pietra

Quello che dico è un flusso che scorre

E l'amnar che accende il vaso secco

Dare vita a un fuoco vivo al tramonto

Per innumerevoli anni ho tenuto il bosco sulle mie spalle

E le mie suole a riposo riposano

La pioggia mi lava, le nuvole mi accarezzano

Vedo re morire e altri crescere

A proposito, sono fiammeggianti

Pietra focaia, incrollabile

La mia morte non conosce nemmeno il mio nome

Cremazione, insopportabile

Con il passare degli anni, resisterò

Dalla montagna e dal tempo sono fatto

Sotto il sole cocente, sotto il ghiaccio freddo

Nel vento che vola perso

Niente mi cambia idea

Quando i passi per le montagne si fermano

Ma lasciato solo nella mia immortalità

«Sono secoli che guardo