Adio - Agathodaimon

Young, wild, green with a children’s mind and a heart so loyal and bright

But stigmatized and sacrificed by the feedings of the light

I turned away, head from the sway and find my only path

In the blessings of the flaming ones, an aeon formed with a new oath

Hold your head up high on the causal, sparkling rays of the barren,

false and blind

Or follow me where you can see the power of the blackest light

Once the wolves will howl together and sing their mighty song

And the blackest sun alights the world and saves us from all wrong

The solace of death can’t revoke

The pain of a thousand years and lies

The solace of death can’t remove — those bitter times

I break down as the stars burn cold

Burn bitter and cold — inside my heart

Yawns a wound so deep — so deep and old

Darkness filled with a mind so skilled and loyal to the blackest arts

Concerned with light in her last rite to open up the darkest hearts

We have found our final ground to evocate her bright

In the shining of the silver moon into the mystic night

Willing now to sacrifice and look beyond the ghastly ice

Then break the mirror — set the knife and free yourself from life

We who wander beyond the sun are blessed with her last kiss

Damned to walk among the dead and cursed with human bliss

De-acuma nu te-oi mai vedea

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine

De astăzi dar tu fă ce vrei

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele

Să mă îmbăt și de scântei

Din stele

Când degerând atâtea dăți

Eu mă uitam prin ramuri

Și așteptam să te arăți

La geamuri

O, cât eram de fericit

Să mergem împreună

Sub acel farmec liniștit

De lună!

Și când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie

În veci alături să te am

Femeie!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte

De care azi abia mi-aduc

Aminte

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste

Îmi pare-o veche, de demult

Poveste

Și dacă luna bate-n lunci

Și tremură pe lacuri

Totuși îmi pare că de-atunci

Sunt veacuri

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o…

De-aceea-n urma mea rămâi —

Adïo!

Giovane, selvaggio, verde con una mente da bambini e un cuore così leale e luminoso

Ma stigmatizzato e sacrificato dagli alimenti della luce

Mi sono girato, mi sono allontanato dall'ondeggiamento e ho trovato la mia unica strada

Nelle benedizioni dei fiammeggianti, si formò un eone con un nuovo giuramento

Tieni la testa alta sui raggi causali e scintillanti della sterile,

falso e cieco

Oppure seguimi dove puoi vedere il potere della luce più nera

Una volta che i lupi ululeranno insieme e canteranno il loro potente canto

E il sole più nero illumina il mondo e ci salva da ogni torto

Il sollievo della morte non può essere revocato

Il dolore di mille anni e le bugie

Il conforto della morte non può rimuovere - quei tempi amari

Mi abbatto mentre le stelle bruciano fredde

Brucia amaro e freddo, dentro il mio cuore

Sbadiglia una ferita così profonda — così profonda e vecchia

L'oscurità è piena di una mente così abile e fedele alle arti più oscure

Preoccupato per la luce nel suo ultimo rito per aprire i cuori più oscuri

Abbiamo trovato il nostro ultimo motivo per evocarla luminosa

Nello splendore della luna d'argento nella notte mistica

Disposto ora a sacrificare e guardare oltre l'orribile ghiaccio

Quindi rompi lo specchio: posiziona il coltello e liberati dalla vita

Noi che vaghiamo oltre il sole siamo benedetti con il suo ultimo bacio

Dannato a camminare tra i morti e maledetto dalla beatitudine umana

De-acuma nu te-oi mai vedea

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine

De astăzi dar tu fă ce vrei

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mia lasa

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele

Să mă îmbăt și de scântei

Din stele

Când degerând atâtea dăți

Eu mă uitam prin ramuri

Și așteptam să te arăți

La geamuri

Oh, cât eram de fericit

Să mergem împreuna

Sub acel farmec liniștit

De luna!

Și când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie

În veci alături să te am

Femmina!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte

De care azi abia mi-aduc

Amino

Căci assăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste

Îmi pare-o veche, de demult

Povescia

Și dacă luna bate-n lunci

Și tremură pe lacuri

Totuși îmi pare că de-atunci

Sunt Veacuri

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o...

De-aceea-n urma mea rămâi —

Addio!