Sfintit cu roua suferintii - Agathodaimon

Cînd lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare

În care-n van speranța, biet liliac se zbate

Lovindu-se de ziduri, cu-aripi șovăutoare

Și dînd mereu cu capu'-n tavanele surpate

Deodată, mînioase, prind clopote să sară

Și catre cer urlă-ngrozitoare

Lungi și nesfîrșite convoaie mortuare

Încet și fără muzici prin suflet trec mereu…

M-ați sfințit cu roua suferinții

Și mi-ați pus venin în sînge

Iar speranța-nvinsă plînge

Ca sufletul meu

Și mută-i gura-dulce a altor vremi

Cînd timpul crește-n urma mea

Iar eu mă-ntunec!

E-o oră grea și mare

Aripile-mi negre în ceruri se-ntind

Astfel lumea amuțește la-ntunecări solare

Astfel marea amuțește vulcane cînd s-aprind…

Cînd prin a vieții visuri oștiri de nori apar

A morții umbră slabă cu coasă și topor

Tăceți cum tac în spaimă, creștinii din popor

Cînd evul asfințește și dumnezeii mor!

Se mistuie-n moarte și durere

Văpaia care-n mine a strălucit

Ciudată întristare ce crește ca și marea

Pe-un țărm stîncos, pustiu…

Peste flăcări, peste fumuri, pe cadavre descărnate

Pe cîmpii deșerte, pe altare profanate

Vino, s-așezi pe ele tronul tău de oseminte

Înalță-te în culmea fumegîndelor morminte!

Căci eu nu mă las înrobit de tine, creștinule!

Quando il mondo si trasforma in una prigione umida

In cui vana speranza lotta il povero pipistrello

Colpire le pareti con ali svolazzanti

E sempre annuendo ai soffitti crollati

Improvvisamente, con rabbia, suonano le campane

E al cielo urla terribilmente

Lunghi e interminabili convogli funerari

Lentamente e senza musica, passo sempre attraverso l'anima...

Mi hai santificato con la rugiada della sofferenza

E hai messo del veleno nel mio sangue

E la speranza sconfitta piange

Come la mia anima

E muovi la dolce bocca di altri tempi

Quando il tempo cresce dietro di me

E sto diventando scuro!

È un'ora dura e grande

Le mie ali nere si estendono nel cielo

Così il mondo è messo a tacere nell'oscurità

Così il mare fa tacere i vulcani quando si accendono...

Quando attraverso i sogni i sogni appaiono eserciti di nuvole

La debole ombra della morte con falce e ascia

Taci mentre i cristiani tacciono per la paura

Quando l'età tramonta e gli dei muoiono!

Brucia a morte e dolore

La fiamma che brillava in me

Strana tristezza che cresce come il mare

Su una costa rocciosa e deserta...

Sulle fiamme, sul fumo, sui cadaveri emaciati

Su pianure deserte, su altari profanati

Vieni, siediti sul tuo trono d'ossa

Sali in cima alle tombe fumanti!

Perché non mi permetto di essere schiavo da te, Cristiano!